Evaluare - Creativitatea

Cerinte
4 pcte. -faceti o descriere scurta a unei persoane creativa cunoscut sau imaginativa,  in care sa surprindeti elemente de creativitate pe care le-ati ovservat si ce procese psihice sunt implicate.
2 pcte.-ce avantaje credeti ca are o persoana creativa in viata de zi cu zi ?
4 pcte. din oficiu
Timp de lucru 11 min
Dimensiunea lucrarii  15-20 randuri.
Succes !!! 

PERSONALITATE ȘI TEMPERAMENT

PERSONALITATE ȘI TEMPERAMENT

Mihaela Budui

Răspunsurile la câteva întrebări esenţiale pot contura etapele proiectării unei lecții și vor contura și etapele acestei lecții. Acestea sunt:

A. De ce voi face ceea ce voi face? (Identificarea obiectivelor/competențelor)

B. Ce voi face? (Selectarea conținuturilor de învățare)

C. Cu ce voi face? (Analiza resurselor)

D. Cum voi face? (Determinarea activităților)

E. Cum voi şti dacă ceea ce trebuie realizat s-a realizat? (Stabilirea instrumentelor de evaluare)

Pe lângă aceste întrebări care țin de organizarea propriu-zisă a lecției, mai există o întrebare la care simt că am nevoie de răspunsuri înainte de a începe să mă gândesc la proiectarea lecției. Întrebarea este:

Cu cine și pentru cine voi face ceea ce voi face?

Iată și un posibil răspuns:

Adolescentul între 14-17 ani – adolescența de mijloc

Nevoia de independență

- alternanța unui concept de sine rudimentar și a unor standarde nerealiste prea înalte

- nemulțumire legată de intervențiile părinților și dorința de independență

- preocupări excesive legate de propriul corp

- sentimentul de necunoaștere a sinelui

- părere „proastă” despre părinți, investiție emoțională redusă în aceștia

- efort de stabilire a unor noi prietenii

- autoanaliză amplificată cu perioade de nemulțumire personală

Interese profesionale

- interese intelectuale mai pronunțate

- dezvoltarea intereselor creative

Sexualitate

- preocupări legate de atractivitatea sexuală

- relații pasagere de prietenie

- sentimente de tandrețe, dar și de teamă față de sexul opus

Autocontrol

- dezvoltarea idealurilor și selectarea modelelor

- capacitate sporită de fixare a scopurilor

- interes pentru problemele morale

A. DE CE VOI FACE CEEA CE VOI FACE?

(Identificarea obiectivelor/competențelor)

Competenţe generale ale disciplinei Psihologie pentru clasa a X-a:

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor decunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală

2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii – problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri

4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare

5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţii

Obiective operaţíonale ale lecției Personalitate și temperament

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

 *  Să precizeze înțelesurile conceptului de personalitate (în limbaj comun);

* Să identifice principalele dimensiuni ale personalității;

*  Să definească temperamentul ca latură a personalității;

*  Să caracterizeze tipurile de temperament;

*   Să-și identifice propriul temperament;

*   Să argumenta importanța cunoașterii propriului temperament;

*   Să recunoască valoarea educativă a cunoașterii propriilor caracteristici temperamentale;

*   Să identifice temperamentul unor colegi.

B. CE VOI FACE? (SELECTAREA CONȚINUTURILOR DE ÎNVĂȚARE)

Voi căuta să răspund întrebărilor:

Ce este personalitatea? Ce înțelegeți prin termenul de „personalitate”?

Care sunt principalele laturi ale personalității?

Cine sunt eu, cum sunt ?

Cum reacționez – ce temperament am?

Ce este temperamentul?

Cum au fost explicate de-a lungul timpului diferențele temperamentale dintre indivizi?

Care este legatura dintre temperament și tipul de sistem nervos?

Care sunt principalele tipuri de temperament și prin ce se caracterizează?

Ce temperament vă reprezinta?

Care este temperamentul unui anumit coleg?

De ce este bine sa ne cunoastem temperamentul?

Cum pot să fac legatura între aceste informații și viața reală?

PERSONALITATEA – ceea ce caracterizează un individ

„Personalitatea se identifica cu subiectul uman concret, considerat în trăsăturile sale definitorii, anume ca subiect al acțiunii, cunoașterii și valorizării propriei ființe și a mediului în care trăiește.”

Se impune mai întâi să deosebim termenul persoană de personalitate. Termenul de persoană desemnează individul uman concret. Personalitatea, dimpotrivă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi explicării modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează persoana umană.

Omul nu se naște cu o anumită personalitate, ci devine personalitate. Personalitatea, chiar dacă are unele influențe biologic-ereditare, se obține de-a lungul vieții ca urmare a confruntării cu cerințele mediului exterior, a reținerii și a respingerii unora dintre ele, a valorizării și a generalizării unora și a devalorizării și excluderii altora.

Personalitatea are trei laturi psihologice: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.

În viaţa de zi cu zi, tindem să-i etichetăm pe cei din jur în funcţie felul de a fi al fiecăruia. Există tipul prietenos şi sociabil, tipul agresiv, tipul liniştit şi timid, tipul activ şi ocupat, şi aşa mai departe. La baza acestor clasificări se află ideea că fiecare persoană are o anumită personalitate — un anumit fel de a reacţiona şi de a se comporta. Dacă ştim cu ce fel de persoană avem de-a face, ne poate fi mai uşor să-i înţelegem comportamentul. De asemenea, putem să anticipăm reacţiile unei persoane într-o anumită situaţie.

Totuşi, aceste clasificări nu sunt foarte ştiinţifice. Ele pot fi uneori chiar înşelătoare. Psihologii cercetează în mod continuu „personalitatea”. Ei folosesc mai multe metode de clasificare a indivizilor, în funcţie de caracterul, temperamentul şi aptitudinile lor, în dorinţa de a înţelege omul.

Micul Dicționar Enciclopedic Al Limbii Române (2005) dă următoarea definiție a personalității: ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental un individ; fel propriu, original de a fi al cuiva... din punct de vedere al psihologiei, fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective şi cognitive, al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. 

Una dintre problemele referitoare la „personalitate” este aceea că fiecare percepe diferit acest cuvânt. Multe dicţionare de psihologie susţin că „personalitatea” nu poate fi definită.

În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală.

Fiecare om are un mod propriu şi concret, irepetabil de a fi, de a gândi şi simţi. Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară unică, singulară ce este supusă influențelor mediului (diferite activităţi diferite relaţii), toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării şi construirii personalității.

Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi conduitei unui individ într-o situaţie dată sau în faţa unei sarcini ce i se încredinţează. Cel care se observă şi se compară cu alţii ajunge să-şi constate capacităţile şi trăsăturile. Uneori, se laudă cu ele, alteori se resemnează fatalist: „aşa sunt eu şi n-am ce face”. Dar omul poate decide asupra ce să facă şi cum; fiind conştient de sine, încearcă mereu să-şi ia în stăpânire propria fiinţă cu tot ce are ea.

G. Allport: „Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic."

Caracteristicile personalităţii (după Perron):

- globalitate: personalitatea cuiva este construită din ansamblul de caracteristici care permite descrierea unei persoane;

- coerenţa: există o anumită organizare şi există interdependenţe ale elementelor componente ale personalităţii;

- permanenţa temporală: deşi o persoană se transformă, se dezvoltă, ea îşi păstrează identitatea psihică.

Între oameni nu sunt numai deosebiri, ci şi asemănări. Într-o populaţie relativ omogenă, sub raport etnic, cultural, ocupaţional, într-o epocă dată, se întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip, după însuşirile lor fizice sau psihice comune.

Din multitudinea de însușiri prin care poate fi circumscrisă personalitatea, Raymond B. Cattell a selectat 16 factori stabili și semnificativi, capabili să explice comportamentul indivizilor. Acești factori, numiți factori de origine sau interni, au fost corelați cu mai mulți factori de suprafață sau externi. Factorii de suprafață au fost dispuși la extremele unei scale cu 11 niveluri pe care se menționează gradul de dezvoltare a fiecărei însușiri. Consemnarea rezultatelor obținute prin completarea testului (numit 16PF) schițează un profil de personalitate foarte util atât din punct de vedere psihologic, cât și pentru orientarea profesională (anexă 16 FP).

TEMPERAMENTUL – latura expresivă şi dinamico-energetică a personalităţii.

– Este nucleul emoţional al personalităţii, fiind relaționat la nivel fiziologic mai ales cu structurile limbice și striate. (Sistemul limbic este o structură cerebrală formată din sistemul olfactiv, corpul amigdalian, stria terminală, aria septală şi hipocamp care îndeplineşte o serie de funcţii privind emoţiile, comportamentul, memoria de lungă durată şi mirosul.)

– Este în bună măsură transmis genetic și este stabil de-a lungul vieții, indiferent de contextul cultural și cel socio-educațional.

– Este considerat „nucleul tare”, infrastructura în jurul căreia se construiește personalitatea.

Trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cea mai accesibilă şi uşor constatabilă latură a personalităţii. Cu greu vom afla ce gândeşte un om, și ce sentimente are, dar urmărindu-i comportamentul vom putea în scurt timp să spunem dacă este energic, iute, cumpănit sau nu. Firea omului (termen în limba română care se suprapune cel mai mult cu cel de temperament) a fost încă de la începuturi presupusă a fi legată de constituţia corporală sau de particularităţile fiziologice.

Temperamentul este componenta dinamico-energetică a personalității care rezultă din influența tipului de activitate nevoasă superioară (A.N.S) asupra comportamentului.

În determinarea particularităţilor temperamentale un rol principal (chiar dacă nu exclusiv) revine sistemului nervos central care asigură coordonarea tuturor proceselor organice şi mediază comportamentul în virtutea activităţii neuropsihice a creierului. La fiecare individ însuşirile de bază prezintă gradaţii pe axele: puternic – slab, mobil – inert, echilibrat – neechilibrat.

Cercetările moderne corelează patru tipuri de temperament cu cele patru temperamente definite de Hippocrate încă de acum 2500 de ani: tipul puternic neechilibrat excitabil corelează cu temperamentul coleric, cel puternic echilibrat mobil se exprimă în temperamentul sangvinic, tipul puternic echilibrat inert în temperamentul flegmatic, tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic.

CARACTERISTICI ALE TEMPERAMENTULUI

Temperamentele sunt neutre din punct de vedere valoric (nici un temperament nu e bun sau rău, fiecare are şi aspecte pozitive şi aspecte negative).

Temperamentele nu sunt pure, se găsesc adesea nuanţe temperamentale, amestecuri.

Sunt înnăscute, fiind dependente de tipul de A.N.S.

Trăsăturile de temperament pot fi compensate prin dezvoltarea la nivelul caracterului a unor însuşiri care să suplinească punctele slabe. (Un nivel energetic mai scazut, de exemplu, poate fi compensat printr-o bună organizare a acţiunilor, prin dezvoltarea aptitudinilor și deprinderilor necesare. Exista mecanisme de compensare învăţate în timpul vieţii care pot constitui indici falşi asupra temperamentului unei persoane. De exemplu, exista persoane care prezinta caracteristicile temperamentului melancolic, dar care ascund în realitate un temperament coleric.)

Trăsăturile de temperament sunt educabile, pot fi modelate aspectele negative prin voinţă, exerciţiu, mijloace educaţionale. Specialiștii în comportamentul genetic au constatat că genele nu determină singure comportamentul; mediul, ceea ce trăim și învățăm pe măsură ce creștem modelează predispoziția noastră temperamentală, odata cu trecerea timpului. Capacitățile noastre emoționale nu sunt date fixe, înnăscute. Prin educație, ele pot fi îmbunătățite (țin de maturizarea creierului uman).

Ca să evaluezi temperamentul unei persoane este nevoie de multe informaţii, nu este suficientă o singură categorie de indici sau doar o primă impresie dacă dorim cu adevărat să-i cunoaștem pe ceilalți. Temperamentul este o particularitate foarte generală a personalităţii

TIPOLOGII  TEMPERAMENTALE

În antichitate, Hippocrate şi Galenus considerau diferențele dintre oameni un rezultat  al amestecului în proporții variate a celor patru umori sau substanţe primare ale corpului uman: sânge - sangvin, bila galbenă - coleric, limfa - flegmatic şi bila neagră – melancolic.

Psihiatrul german E. Kretschmer – face relaţia dintre aspectul somatic şi manifestările temperamentale, astfel identifică patru forme ale temperamentului.

*       Picnicul – ciclotin (scund, bondoc, îndesat, extravert, vioi, dinamic);

*       Astenicul – schizotin (interiorizat, filiform, longilin);

*       Atleticul (alură sportivă, armonios dezvoltată, direct şi deschis în manifestări)

*       Displasticul (prezintă malformaţii corporale cu efecte variabile în plan temperamental)

Medicul şi psihologul american W. Sheldon pornind de la cele trei straturi constitutive ale embrionului (endoderma, mezoderma şi ectoderma) a desprins trei tipuri biocorporale şi tot atâtea tipuri temperamentale.

*       Din endodermă se desprind două forme: endomorful ca biotip şi viscerotronul ca tip temperamental (nevoia de odihnă, dependenţă de aprobarea socială etc);

*       Din mezodermă – biotipul mezomorf şi tipul temperamental somatoton (activ, energic, aventurier etc.);

*       Din ectodermă – se dezvoltă biotipul ectomorf şi tipul temperamental cerebroton (interiorizat, izolat, inhibat etc.)

I.P. Pavlov a definit 4 tipuri de activitate nevoasa superioara pornind de la trei proprietăți ale sistemului nervos (FORŢA, ECHILIBRUL şi MOBILITATEA )

FORŢA – rezistenţa la oboseală nervoasă, la solicitări intense, la factorii majori de stres: PUTERNIC – SLAB.

MOBILITATEA – uşurinţa cu care se trece de la o stare la alta, rapiditatea şi flexibilitatea adaptării la situaţii noi: MOBIL – INERT.

ECHILIBRUL – raporturile de forţă între excitaţie şi inhibiţie: ECHILIBRAT – NEECHILIBRAT (excitabil sau inhibat)

Puternic, echilibrat, mobil = sangvinic

Puternic, neechilibrat, mobil = coleric

Puternic, echilibrat, inert = flegmatic

Slab (luat global) = melancolic

C.G. Jung propune abordarea temperamentului în funcţie de orientarea individului spre lume sau spre propria persoană.

*       EXTRAVERTUL – este individul orientat spre exterior, este sociabil, caută emoţii puternice, îşi asumă riscurile, acţionează sub imboldul momentului, este impulsiv şi îi place schimbarea, este un optimist, îi plac distracţiile, este superficial cu propriile sentimente.

*       INTROVERTUL – este liniştit, introspectiv, izolat, rezervat, distant, prudent, preferă o viaţă organizată, îşi controlează şi cenzurează sentimentele.

Psihologul englez H.J. Eysenck – pornind de la teoria lui Jung, face relaţia cu teoria fiziologică, a stabilităţii şi instabilităţii neuropsihice şi, căutând să păstreze şi noţiunile temperamentale preluate din teoriile antichităţii despre temperamente, a redat printr-o hartă temperamentală o viziune mult mai completă a acestora.

Colericul:

Reacții emoționale puternice și reactivitate motorie accentuată

Impulsiv și uneori chiar violent, agresiv

Face risipă de energie, reușind însă să-și dovedească rapid capacitățile

Inconstant în relațiile cu ceilalți

Vorbire inegală, înclinații spre exagerare

Sangvinicul:

Vioi, vesel, bine dispus, trece totuși prea ușor de la o trăire afectivă la alta

Se adapteaza relativ ușor, ceea ce îi permite stabilirea rapidă de relații sociale

Abundența a expresiei verbale și o fire comunicativă

Ia ușor decizii, simțind nevoia variației situațiilor

Flegmaticul:

Calm, imperturbabil, chiar lent

Echilibru emoțional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente durabile

Caracterizat de răbdare și toleranță

Se adapteaza mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta

Meticulos, înclinat spre rutină

Melancolicul:

Emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare

Capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv

Înclinat spre reverie și interiorizare

Puternic afectat de insuccese, compenseaza insuccesele prin închiderea în sine

Capabil de activități de migală

C. CU CE VOI FACE? (ANALIZA RESURSELOR)

Mijloace de instruire (fișe de lucru, fișe de test, post-ituri, planșe, proiector și ecran de proiecție)

Planșă „Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)”

Fișe  „Cum se comportă un elev aparţinând unuia dintre cele patru temperamente?”

Fișe cu testul docimologic

D. CUM VOI FACE? (DETERMINAREA ACTIVITĂȚILOR)

Ca metode vor fi folosite: conversația, învățarea prin descoperire, metoda „știu/vreau să știu/am învățat”, explicația didactică, lucrul în grup

ŞTIU/ VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT

În cadrul activității de instruire se va apela la activități de tipuri diferite pentru a angaja în procesul de învățare mai multe tipuri de inteligenţă, de vreme ce activarea mai multor tipuri de inteligență poate facilita o înţelegere mai profundă a materialului.

„Ce ştiu despre personalitate și temperament?”

TIMP ESTIMAT = 10 MINUTE

În această etapă se va apela la creativitatea elevilor și vor fi scoase la suprafaţă cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior, cele care vor permite ca noile conţinuturi să fie relaţionate pe fundamentul cunoştinţelor anterioare.

Elevii sunt întrebaţi ce ştiu deja despre personalitate și despre temperament.

Pentru a stimula interesul elevilor pentru subiect şi pentru a le orienta atenţia spre conţinut se începe prin adresarea unor întrebări deschise, la care elevii chiar dacă nu știu răspunsurile le pot deduce. Se scriu cuvintele „personalitate”  și „temperament” pe tablă și pentru fiecare cuvânt în parte se discută, pe rând, cu clasa. Elevii sunt încurajați și conduși prin întrebări deschise să spună ce înțeleg prin cele două concepte. Această etapă de lucru le permite elevilor să realizeze conexiuni personale înainte de explorarea în detaliu a noilor conţinuturi.

Ca obiectiv, în această etapă se urmărește ca elevii să fie capabili să precizeze înțelesurile conceptului de personalitate (în limbaj comun).

„Ce vreau să ştiu despre personalitate și temperament?”

TIMP ESTIMAT = 15 MINUTE

În această etapă elevii formulează întrebări referitoare la ceea ce ar dori să ştie despre personalitate, iar profesorul notează și răspunde.

În această etapă se va urmări atingerea următoarelor obiective:

            [elevii să fie capabili]

            Să identifice principalele dimensiuni ale personalității;

            Să definească temperamentul ca latură a personalității;

            Să caracterizeze tipurile de temperament;

„Ce am învățat despre personalitate și temperament?”

TIMP ESTIMAT  = 15 MINUTE

Pentru această etapă, elevii se împart în grupuri de câte 4-5 (lucrul în grup eterogen) și fiecare v-a avea lipit pe spate un post-it pe care ceilalți colegi din grup vor nota câte un cuvânt dintr-o listă de cuvinte prezentată sub formă de planșă, cuvinte despre care cred că i se potrivesc respectivului coleg. Cuvintele propuse pe listă vor fi cele care numesc principalele caracteristici temperamentale în schița Eysenck, dar vor fi date în ordine alfabetică, fără asocierea lor cu un anumit temperament dominant.

Se va discuta apoi în ce măsură este fiecare de acord cu precizările colegilor. Se va prezenta planșa „Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)” și elevii vor fi invitați să descopere singuri căror temperamente le corespund cuvintele scrise de colegi pentru a-i descrie.

Acest mod de organizare permite și lucrul individual (fiecare se gândește și caută să ofere propria părere), și interacțiuni (în etapa comparării rezultatelor), și analizarea celorlalți, și autoanaliză. Prin toate explicațiile pe care le oferă și pe care le primește de la colegi, fiecare elev își îmbunătăţeşte cunoaşterea într-un mediu securizant, fără presiunea unor evaluări din partea profesorului sau a unor „judecăți” din partea colegilor. Li se va preciza elevilor de la bun început că nimeni nu judecă și nu v-a fi judecat, ci doar se vor emite observații și se va discuta pe marginea lor.

În această etapă se va urmări atingerea următoarelor obiective:

            [elevii să fie capabili]

            Să-și identifice propriul temperament;

            Să argumenta importanța cunoașterii propriului temperament;

            Să recunoască valoarea educativă a cunoașterii propriilor caracteristici temperamentale;

            Să identifice temperamentul unor colegi.

  

 

Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)

CUM SE COMPORTĂ UN ELEV APARŢINÂND UNUIA DINTRE CELE PATRU TEMPERAMENTE?

Descrieri după Margareta Modrea, „Psihologia în exemple şi modele explicative”, pagina 171-172

Elevul coleric este agresiv, gălăgios; nu-şi poate stăpâni furia atunci când se simte nedreptăţit, dar nici veselia râzând în hohote în chiar mijlocul lecţiilor. Ajunge frecvent în faţa dirigintelui şi directorului pentru răbufnirile şi violenţele sale. Îi place să se impună celorlalţi colegi, este încăpăţânat şi nesăbuit în actele sale, riscând adesea.

 

Elevul sangvinic molipseşte şi pe ceilalţi cu veselia sa; este mereu neastâmpărat, pus pe glume, bravează cu succes atunci când ia note proaste, greşeşte din grabă şi superficialitate, dar e dispus să-şi ceară scuze şi să se împace cu toată lumea; se entuziasmează cu uşurinţă, vorbeşte neîntrebat şi bârfeşte fără mari reţineri, nu poate păstra mult timp un secret.

 

Elevul flegmatic este reţinut în tot ceea ce face şi spune; îşi alege cu grijă cuvintele atunci când trebuie să vorbească, analizează problemele din diverse puncte de vedere, cântăreşte îndelung orice răspuns, este conştiincios şi se ţine întotdeauna de cuvânt, de aceea este, în general, respectat şi apreciat de ceilalţi care sunt totuşi intrigaţi de conservatorismul  şi conformismul său.

 

Elevul melancolic tremură veşnic de teama celor din jur, colegi si profesori, roşeşte uşor, se sperie de tot ceea ce ar putea fi o ameninţare pentru el, se îmbolnăveşte (mai mult subiectiv, imaginar) atunci când trebuie să dea lucrări, plânge cu uşurinţă când e şicanat sau din cauza tensiunii afective.

 

E. CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA REALIZAT S-A REALIZAT? (STABILIREA INSTRUMENTELOR DE EVALUARE)

Evaluarea se va face în principal prin observarea sistematică a elevilor în cadrul exercițiilor.

La sfârșitul lecției, se va propune elevilor un test docimologic rapid, care nu va fi corectat de profesor, ci va fi rezolvat și discutat în clasă, după ce elevii vor răspunde la el, astfel încât fiecare să-și puncteze testul și să descopere ce noțiuni trebuie să aprofundeze.

TIMP ESTIMAT = 10 MINUTE

TEST DOCIMOLOGIC

1. Care este semnificația originară a cuvântului „temperament”?

a) însușire

b) energie

c) amestec

2. Care dintre temperamente are un nivel mai înalt de nevrozism?

a) coleric

b) sangvinic

c) flegmatic

d) melancolic

3. Care dintre caracteristicile urmatoare aparțin temperamentului melancolic?

a) optimist

b) întristat

c) vorbăreț

d) nesociabil

4. Care dintre caracteristicile urmatoare aparțin temperamentului sangvinic?

a) sociabil

b) agresiv

c) pesimist

d) hazliu

5. Temperamentul flegmatic este superior colericului?

a) adevărat

b) fals

6. Care dintre cele patru temperamente prezintă o mai mare emotivitate?

a) coleric

b) sangvinic

c) flegmatic

d) melancolic

7. Care dintre cele două temperamente este mai calm?

a) flegmatic

b) sangvinic

8. Temperamentul nu influenţează în niciun fel caracterul.

a) adevărat

b) fals

9. Care dintre temperamente se caracterizeaza prin extraversiune?

a) coleric

b) sangvinic

c) flegmatic

d) melancolic

10. Trăsăturile temperamentale sunt educabile, pot fi modelate aspectele negative prin vointa, exercitiu, mijloace educationale.

a) adevărat

b) fals

Bibliografie:

Baciu Amelia și alții, Ghidul programului „Educația pãrinților”, program al Inspectoratului școlar al municipiului București

Iucu Romiţă B., (2005), Curs universitar Teoria si metodologia instruirii - Proiectul de Reforma pentru Învățământul Rural, MEC, Jinga Ioan (2008), Manual de pedagogie, Editura All, București

Lupșa Elena, Bratu Victor (2005), Psihologie: manual pentru clasa a X-a, Editura Corvin, Deva

Modrea Margareta (1998), Psihologia în exemple şi modele explicative, Editura Aliter, Focșani

Aptitudinile - Inteligenta ca aptitudine generala

OBIECTUL DE INVATAMANT: PSIHOLOGIE

CLASA: a X-a

SUBIECTUL: APTITUDINI - Inteligenta ca aptitudine generala

TIPUL LECTIEI: de transmitere si insusire de noi cunostinte

Schema conceptuală a proiectării didactice

DE CE VOI FACE? → CE VOI FACE? → CU CE VOI FACE? → CUM VOI FACE? → CÂT S-A FĂCUT/REALIZAT?

      ↓                                          ↓                                     ↓                                 ↓                                          ↓

IDENTIFICAREA

OBIECTIVELOR   →     SELECTAREA        →      ANALIZA     →     DETERMINAREA          →   STABILIREA

/COMPETENŢELOR    CONŢINUTURILOR       RESURSELOR         ACTIVITĂŢILOR       INSTRUMENTELOR

                                         DE ÎNVĂŢARE                                                                                      DE EVALUARE

A. DE CE VOI FACE CEEA CE VOI FACE? (Identificarea obiectivelor/competențelor)

Competenţe generale ale disciplinei Psihologie pentru clasa a X-a:

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor decunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală

2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii – problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri

4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare

5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţii

Obiective operaţíonale ale lecției Aptitudinile - Inteligența ca aptitudine generală

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

Oo₁: Să definească în mod propriu şi original conceptele de aptitudine și inteligență;

Oo₂: Să identifice principalele caracteristici ale aptitudinilor;

Oo₃: Să explice ce este nativ şi dobândit în formarea aptitudinilor;

Oo₄: Să clasifice aptitudinile în funcție de caracteristicile acestora;

Oo₅: Să identifice diferențele dintre termenii aptitudine, capacitate, talent, geniu, inteligență;

Oo₆: Să argumenteze importanța aptitudinilor în alegerea traseului profesional;

Oo₇: Să recunoască la propria persoană cel puţin o aptitudine;

Oo₈: Să precizeze cel puţin un mod în care ar putea să o valorifice;

Oo₉: Să definească conceptul de inteligență ca aptitudine generală;

Oo₁₀: Să explice teoria inteligentelor multiple;

B. CE VOI FACE? (SELECTAREA CONȚINUTURILOR DE ÎNVĂȚARE)

Împreună cu elevii voi căuta să răspund întrebărilor:

Ce sunt aptitudinile? Ce înțelegeți prin termenul de „aptitudine”?

Care sunt caracteristicile principale ale aptitudinilor?

Ce rol au ereditatea și mediul în dezvoltarea aptitudinilor?

Ce înseamnă „capacitate”? Ce înțelegeți prin termenul de „talent”?

Cum pot fi clasificate aptitudinile?

Care sunt activitățile pe care le îndepliniți cu cea mai mare plăcere? Sunt și cele în care aveți cel mai mare succes?

Ce aptitudini vă reprezintă? De ce este bine să ne cunoaștem aptitudinile?

Ce înțelegeți prin termenul de „inteligență”?

Cum putem să ne folosim de aceste informații în viața de zi cu zi?

APTITUDINILE - Care este harul tău? Spre ce simți chemare?

Definire şi caracterizare generală

Definiție 1: Aptitudinile reprezintă ansamblul de însuşiri de ordin instrumental-operaţional care diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a diferitelor activităţi şi, mai ales, în ceea ce priveşte randamentul cantitativ şi  calitativ al acestora.

Aptitudinile răspund întotdeauna la întrebarea „ ce poate să facă şi ce face” persoana în mod real în contextul diferitelor sarcini şi solicitări impuse de existenţa socială.

Definiție 2: Aptitudinile sunt însușiri sau sisteme de însușiri, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe și rezultate supramedii în activitate (cât de mult face și cât de bine face în raport cu alții).

Caracteristicile aptitudinilor

• nu orice însuşire este aptitudine, ci numai cea care favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate supramedii 
• aptitudinea diferenţiază indivizii între ei, elementul principal fiind randamentul (comportamentul eficient) cantitativ şi calitativ 
• nivelul de dezvoltare şi funcţionalitate a aptitudinilor poate fi evaluat după: rapiditate, volum, precizie, originalitate, eficienţă
• aptitudinile se deosebesc de alte componente ale personalităţii (cunoştinţe, priceperi, deprinderi)
• sunt un “aliaj” între ereditar şi dobândit (exerciţiu, efort, interes, mediu);
• aptitudinile sunt atât premise, cât şi rezultate ale învăţării;
• punerea în valoare a aptitudinilor şi obţinerea performanţelor în activitate sunt condiţionate de participarea altor componente ale personalităţii: motive, interese, scopuri, efort voluntar, perseverenţă.

Clasificarea  aptitudinilor

Există aptitudini generale (ce stau la baza eficienţei în orice domeniu: inteligenţa) şi aptitudini speciale (specifice pentru o anumită activitate: muzicale, sportive, tehnice, etc.); de asemenea, există aptitudini simple şi complexe, precum şi aptitudini senzorial-perceptive, psihomotorii sau intelectuale.

A) În funcţie de gradul de complexitate:

1. Aptitudini simple - o serie de însuşiri dezvoltate peste medie care permit desfăşurarea cu randament sporit a unor activităţi (sensibilitate kinestezică, acuitate vizuală, distribuţia atenţiei, forţa imaginaţiei, discriminarea culorilor)

2. Aptitudini complexe -  rezultă din îmbinarea şi organizarea specifică a unor aptitudini simple şi nu doar din însumarea acestora.

B) În funcţie de specificul activităţii solicitante:

1. Aptitudini speciale - necesare pentru desfăşurarea unei anumite forme de activitate  : aptitudini tehnice, aptitudini ştiinţifice, aptitudini artistice, aptitudini sportive, organizatorice, matematice, literare etc.

a. Aptitudinea pedagogică - tipul de aptitudine ce se manifestă în activitatea cadrelor didactice.

b. Aptitudini sportive:

- aptitudini sportive  generale - caracteristice oricărei activităţi sportive de educaţie fizică şi sport

- aptitudini sportive specifice - caracteristice practicării unei anumite ramuri de sport

c. Aptitudini tehnice

d. Aptitudini şcolare - determinate de inteligenţa generală, factorul verbal educaţional, motivaţie, atitudine, interes.

2. Aptitudini generale - sunt cele participă şi ajută la desfăşurarea cu succes a mai multor forme de activitate (inteligenţa, spiritul de observaţie) , ele se perfecţionează pe baza funcţionării şi dezvoltării aptitudinilor speciale.

Aptitudinile  pot  fi:

 - aptitudini mnezice: cel care reproduce fidel şi correct foarte multă informaţie

- aptitudini senzorial-perceptive: cei care reuşesc să identifice cu uşurinţă diferiţi stimuli

- aptitudini intelectuale: cei care rezolvă uşor şi într-o manieră originală diferite situaţii problematice

Aptitudinile ca formaţiuni psihice dinamice se află într-o continuă dezvoltare, în continuu proces de interacţiune și sistematizare.

Rolul eredităţii şi mediului în formarea şi dezvoltarea aptitudinilor

Când vorbim despre aptitudini, nu putem stabili cu precizie cât se datorează ereditarului şi cât s-a dobândit pe parcursul vieţii. Este posibil ca potenţial ereditar să nu fie valorificat decât parţial sau ca acest potenţial să fie depăşit şi compensat.

1. Aptitudinile sunt înnăscute

2. Aptitudinile sunt dobândite - un rol deosebit îl are activitatea de învăţare

3. Aptitudinile, deşi depind şi de ereditate, sunt influenţate în mare măsură de factorii de mediu şi de educaţie

4. Conform psihologiei moderne: interacţiunea factorilor ereditari şi a factorilor de mediu este foarte importantă. Factorii ereditari au rol de condiţionare a aptitudinilor şi nu de determinare, dotarea ereditară poate îngreuna sau uşura formarea aptitudinilor.

În psihologie folosim şi noţiunea de capacitate - aptitudinea plus câştigul ei în calitate, venit prin exerciţiu. (Fl. Ştefănescu Goangă).

Forma superioară de dezvoltare a aptitudinilor şi combinarea lor originală care asigură creaţia de valori noi şi originale - se numeşte talent.

Nivelul cel mai înalt de dezvoltare a aptitudinilor manifestat într-o activitate creatoare de importanţă istorică pentru viaţa societăţii şi progresu cunoaşterii - se numeşte geniu. Din punct de vedere statistic, dintre cei dotaţi cu aptitudini, mult mai puţini au talent şi foarte puţini devin geniali.

Aptitudinile şi succesul profesional

- aptitudinile favorizează obţinerea succesului profesional (nu în exclusivitate)

- aptitudinile se constituie în cerinţe obligatorii pentru exercitarea unor profesii. În acest sens se alcătuieşte psihograma  - document care cuprinde aptitudini pe care trebuie să le deţină cel care doreşte să aleagă o anumită profesie.

Dacă nu există capacităţile necesare putem vorbi de inaptitudini - ele constituie piedici serioase pentru practicarea profesiei (pot fi absolute - prezenţa lor împiedică fundamental buna desfăşurare a activităţilor şi relative - prezenţa lor nu împiedică în mod fundamental nici cantitatea, nici calitatea prestaţiilor).

Aptitudinile exprimă, în formă concentrată, atât experienţa acumulată de individ în procesul activităţii, cât şi moştenirea lui genetică. Se recunoaşte că procesul de formare a aptitudinilor include atât activitatea spontană inconştientă, cât şi activitatea conştientă de învăţare.

INTELIGENŢA

Este dimensiunea personalității ce favorizează adaptarea conduitei intelectuale, practice sau sociale la situați noi (volumul de informații, rapiditatea cu care răspunde la unele întrebări sau cu care rezolvă anumite sarcini, soluții pe care le propune în anumite situații, modul în care își adaptează conduita în funcție de cerințele unor împrejurări).

În limbajul comun, inteligența e sinonima cu gândirea. Se spune despre un om că este inteligent dacă se descurcă în orice situațtie, dacă îi vin repede ideile, dacă e sclipitor în orice domeniu, dacă rezolvă cu maximă rapiditate situațiile problematice, etc. Nu toate aceste sintagme definesc conceptul psihologic de inteligență.

            Au fost formulate o multitudine de teorii privitoare la inteligență, printre care:

• teoria bifactorială a inteligenței
• teoria multifactorială a inteligenței
• teoria genetică
• teoria inteligențelor multiple
• teoria inteligenței emoționale

 E. Thorndicke identifică 3 tipuri de inteligență:

• o inteligență abstractă sau conceptuală, caracterizată prin aptitudinea de a utiliza cuvintele și alte simboluri (scheme, formule, numere)
• o inteligență socială, care se referă la capacitatea de a stabili relații umane, contacte sociale, de a întelege comportamentul celorlalți;
• o inteligență practică, care presupune operarea eficientă cu aspectele concrete ale realității, cu obiectele materiale.

 E. Thorndicke arată că la baza inteligenței se afla o serie de „abilități primare”:

-    Comprehensiunea verbală: capacitatea de a întelege sensul cuvintelor;

- Fluența verbală: capacitatea de a se exprima rapid, de a rezolva anagrame, de a găsi rime;

- Factorul numeric: capacitatea de a socoti, de a lucra cu numere;

- Factorul spațial: capacitatea de a sesiza relațiile între formele spatiale, de a identifica forme prezentate in pozitii diferite;

- Factorul memorie: rapiditatea memorării, trăinicia păstrarii și fidelitatea reproducerii;

- Factorul percepție: spiritul de observație, sesizarea detaliilor, observarea asemănărilor și deosebirilor

-    Factorul raționament: capacitatea de a găsi regula generală, de a formula o idee comună, etc.

Științific, inteligența se măsoară cu ajutorul coeficientului de inteligență (QI). Acesta e un raport între vârsta mintală (numărul de probe rezolvate dintr-un test de inteligență) și vârsta cronologică a subiectului. După o scară folosită azi în întreaga lume, oameniii pot fi grupați în funcție de QI astfel:

- 0-25 – idiot

- 25-50 – imbecil

- 50-70 – debil mintal

- 70-80 – intelect de limită

- 80-100 – normal

- 100-120 – superior

- 120-140 – excepțional

- Peste 140 - supradotat

Teoria inteligențelor multiple, introdusă de H. Gardner, susține că există șapte forme ale inteligenței:

• lingvistică
• muzicală
• logica-matematică
• spațială
• kinestezică
• intrapersonală
• interpersonală

Teoria inteligenței emoționale, Peter Salovey si John Mayer, 1990, și dezvoltată de Daniel Goleman, 2008:

În ultimii ani s-a pus un accent sporit pe inteligența emotională (EQ), ca opus al inteligenței cognitive (IQ). Un scor ridicat la un test de inteligență măsoară doar capacitățile cognitive, de analiză, raționare și sinteză. Nu măsoară cât de plin de succes va fi individul respectiv, daca va avea o viață socială sănătoasă, dacă va suferi de tulburări emoționale sau dacă va deveni un criminal în serie.

Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a depista, înțelege și utiliza emoțiile, atât cele proprii, cât și ale altor persoane, cu scopul luării celor mai bune decizii și a obținerii unor rezultate deosebite la punerea lor în aplicare. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale este întotdeauna asociat cu existența unor relații trainice cu ceilalți, pe care putem conta atunci când ne confruntăm cu probleme care implică cooperarea acestora (dragoste, familie, grup de prieteni, lucrul în echipă).

Inteligența Emoțională face referire la nivelul de:

• cunoaștere de sine
• auto-control
• motivare
• empatie
• deprinderi sociale

Convingerile iraționale subminează inteligența emoțională, de aceea e vital ca ele sa fie depistate și corectate unde este cazul. Cercetătorii au convenit că există 11 convingeri iraționale majore, și anume:

• Oamenii au nevoie de aprobare și de dragoste de la toate persoanele pe care le consideră importante.
• Pentru a fi o persoană de valoare trebuie să fii perfect competent și adecvat în aproape tot ceea ce faci.
• Cei care îți greșesc trebuie să fie pedepsiți pentru greșelile lor. 
• Este groaznic dacă lucurile nu sunt așa cum ți-ai dori să fie.
• Tulburarea emoțioanala provine din presiunea exterioară și nu îmi pot controla/schimba sentimentele. 
• Ar trebui să îmi fie foarte frică de evenimentele incerte sau potențial periculoase. 
• Este mai ușor să eviți dificultățile vieții decât să le faci față. 
• Noi avem nevoie să fim dependenți de cineva mai puternic decât noi înșine. 
• Evenimente din trecutul nostru ne influențează prezentul, iar noi nu mai putem schimba nimic în legatură cu aceste evenimente. 
• Oamenii și lucrurile ar trebui să fie mai buni(e) decât sunt, iar așa cum sunt sunt groaznice. 
• Trebuie să existe o soluție perfectă la problemele mele.

Toate aceste convingeri duc la crearea unor standard imposibil de atins, care ulterior duc la apariția frustrărilor și care, la rândul lor, sunt terenul propice pentru dezvoltarea nevrozelor și depresiilor.

C. CU CE VOI FACE? (ANALIZA RESURSELOR)

Mijloace de instruire (fișe de lucru, fișe de test)

Fişa Descoperă-ţi vocaţia

Fișa cu Testul pentru Inteligență Emoțională

D. CUM VOI FACE? (DETERMINAREA ACTIVITĂȚILOR)

Ca metode vor fi folosite: conversația euristică, învățarea prin descoperire, exemplificarea, metoda „știu/vreau să știu/am învățat”, explicația didactică, lucrul în grup.

ŞTIU/ VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT

În cadrul activității de instruire se va apela la activități de tipuri diferite pentru a angaja în procesul de învățare mai multe tipuri de inteligenţă, pentru o înţelegere mai profundă a materialului.

„Ce ştiu despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 10 minute

În această etapă se va apela la cunoștințele generale și la creativitatea elevilor; astfel, vor fi scoase la suprafaţă informațiile şi deprinderile dobândite anterior, care vor permite ca noile conţinuturi să fie relaţionate pe fundamentul cunoştinţelor anterioare.

Elevii sunt întrebaţi ce ştiu deja despre aptitudini și despre inteligență.

Pentru a stimula interesul elevilor pentru subiect şi pentru a le orienta atenţia spre conţinut se începe prin adresarea unor întrebări deschise, la care elevii, chiar dacă nu știu răspunsurile concrete, pot să le deducă. Se scriu cuvintele „aptitudine” și „inteligență” pe tablă și pentru fiecare cuvânt în parte se discută, pe rând, cu clasa. Elevii sunt încurajați și conduși prin întrebări deschise să spună ce înțeleg prin cele două concepte. Această etapă de lucru le permite elevilor să realizeze conexiuni personale înainte de explorarea în detaliu a noilor conţinuturi.

Ca obiective, în această etapă se urmărește ca elevii să fie capabili să precizeze înțelesurile conceptelor de aptitudine și de inteligență (în limbaj comun).

„Ce vreau să ştiu despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 15 minute

În această etapă, elevii formulează întrebări referitoare la ceea ce ar dori să ştie despre aptitudine şi despre inteligență, iar profesorul notează şi răspunde.

Se va urmări atingerea următoarelor obiective:  [elevii să fie capabili]

            - Să identifice principalele caracteristici ale aptitudinilor;

            - Să clasifice aptitudinile;

- Să identifice diferențele dintre termenii aptitudine, capacitate, talent, geniu, inteligență;

            - Să explice rolul eredității și a mediului în dezvoltarea aptitudinilor;

            - Să definească inteligența;

„Ce am învățat despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 15 minute

Pentru această etapă, elevii primesc o fișă pe care va trebui să o completeze. Aceasta conține un mic text şi câteva întrebări:

Descoperă-ţi vocaţia - Sir Ken Robinson spune: ca să-ţi descoperi talentele ascunse şi să le valorifici ai nevoie de două aspecte şi de două condiţii. Cele două aspecte ale vocaţiei sunt: aptitudinea şi pasiunea. Cele două condiţii ale vocaţiei sunt: atitudinea şi oportunitatea.

- Ce aptitudini consideri că deţii?

- Ce ai putea face pentru a le valorifica mai bine?

- În ce meserie consideri că ţi-ar fi de folos?

- Dar pentru aceeaşi meserie, ce alte aptitudini ar fi necesare şi pe care simţi că nu le posezi?

După minutele acordate exerciţiului, se va discuta apoi în ce măsură fiecare elev consideră aptitudinile ca fiind un factor important în alegerea carierei. Totodată, elevii vor fi invitaţi să îşi descopere singuri aptitudinile şi vor fi provocaţi să argumenteze răspunsurile la întrebări. Acest mod de organizare permite şi lucrul individual (fiecare se gândeşte şi caută să ofere propria părere) şi interacţiuni (în etapa comparării rezultatelor), şi analizarea celorlalţi, şi autoanaliză.

Răspunsurile şi argumentele oferite ajută fiecare elev să îşi descopere punctele slabe şi punctele forte într-un mediu securizant, fără presiunea unor evaluări din partea profesorului sau a altor judecăţi din partea colegilor. Elevii vor experimenta o atmosfera degajată, în care doar se vor emite opinii şi se va discuta pe marginea lor.

Se va urmări atingerea următoarelor obiective:  [elevii să fie capabili]

- Să recunoască la propria persoană cel puţin o aptitudine;

- Să precizeze cel puţin un mod în care ar putea să o valorifice;

- Să argumenteze importanța aptitudinilor în alegerea traseului profesional;

E. CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA REALIZAT S-A REALIZAT? (STABILIREA INSTRUMENTELOR DE EVALUARE)

Evaluarea se va face preponderent frontal, prin observarea sistematică a elevilor în cadrul exercițiilor și evaluarea răspunsurilor la solicitările adresate. În acest mod, evaluarea va avea o componentă predominant stimulativă.

La sfârșitul lecției, se va propune elevilor un test de inteligență emoțională, care nu va fi corectat de profesor, ci va fi rezolvat și discutat în clasă, după ce elevii vor răspunde la el, astfel încât fiecare să-și puncteze testul și să descopere ce nivel de inteligență emoțională posedă.

Timp estimat = 10 minute

TEST DE INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ

Test pentru inteligenţa emoţională (varianta pentru copii)

Alege răspunsul care descrie cel mai bine reacţia ta la următoarele scenarii. Răspunde pe baza a ceea ce ai fi vrut să faci în realitate, nu cum crezi tu că trebuie să fie răspunsul.

1. Imaginează-ţi că te afli la ora de curs şi dintr-o dată pământul începe să se cutremure foarte puternic, cu un zgomot înspăimântător. Ce faci?

a) Continui să stai liniştit în bancă şi să citeşti lecţia din manual, dând puţină atenţie evenimentului, aşteptând ca acesta să înceteze curând;

b) Devii plin de grijă faţă de pericol urmărind profesorul şi asculţi cu atenţie instrucţiunile date de acesta;

c) Câte puţin din a) şi b)

d) N-am observat nimic.

2. Eşti în curtea şcolii în timpul recreaţiei. Unul dintre colegii tăi nu este acceptat în jocul celorlalţi şi începe să plângă. Ce faci?

a) Nu te bagi, îl laşi în pace;

b) Vorbeşti cu el şi încerci să-l ajuţi pe coleg;

c) Te duci la el (ea) şi îi spui să nu mai plângă

d) Îi dai o bomboană sau altceva care să-l facă să uite.

3. Imaginează-ţi că te afli în mijlocul ultimului semestru şi speri să obţii un premiu, dar ai descoperit că nu ai nota dorită la o materie, ci una mai mică decât cea la care te aşteptai. Ce faci?

a) Îţi faci un plan special pentru a îmbunătăţi nota, hotărându-te cum să-ţi urmezi planul;

b) Te hotărăşti să înveţi mai bine anul următor;

c) Îţi spui că nu te interesează materia respectivă şi te concentrezi asupra altor discipline unde notele tale sunt şi pot fi mai mari;

d) Mergi la profesor şi încerci să discuţi cu el în scopul obţinerii unei note mai bune.

4. Consideră că în lipsa profesorului eşti elevul responsabil cu disciplina în clasă. În urma unor acte de indisciplină zece elevi au fost deja avertizaţi cu scăderea notei la purtare şi eşti descurajat din cauza acestei situaţii. Ce faci?

a) Notezi numele elevilor indisciplinaţi şi predai lista profesorului a doua zi;

b) Consideri că nu-ţi poţi asuma această responsabilitate;

c) Încerci să discuţi cu elevii propunând soluţii pentru păstrarea disciplinei şi pentru îndreptarea situaţiei;

d) Doreşti să devii responsabil cu altceva.

5. Eşti anunţat că de mâine o să aveţi un nou coleg rrom. Surprinzi pe cineva spunând cuvinte urâte la adresa lui. Ce faci?

a) Nu-l iei în seamă considerând că este numai o glumă;

b) Îl chemi afară pe colegul răutăcios şi îl cerţi pentru fapta făcută;

c) Îi vorbeşti în prezenţa celorlaţi spunând că asemenea fapte sunt nepotrivite şi nu vor fi acceptate în clasa voastră;

d) Îţi sfătuieşti colegul să fie bun şi îngăduitor cu toţi colegii.

6. Te afli în recreaţia mare şi încerci să calmezi un coleg de clasă înfuriat pe un alt coleg care i-a pus piedică pe hol, riscând astfel să-i fractureze braţul. Ce faci?

a) Îi spui să-l ierte pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost o glumă;

b) Îi povesteşti o întâmplare hazlie şi încerci să-l distrezi;

c) Îi dai dreptate considerând, asemenea lui, că celălalt coleg s-a dat în spectacol;

d) Îi spui că ţi s-a întâmplat şi ţie ceva asemănător şi că te-ai simţit la fel de furios, dar după aceea ţi-ai dat seama că cel vinovat putea la rândul său să cadă şi să-ţi spargă capul.

7. Tu şi prietenul tău cel mai bun vă certaţi şi aproape că aţi ajuns să vă luaţi la bătaie. Care este cel mai bun lucru de făcut?

a) Faceţi o pauză de 20 minute şi apoi începeţi să discutaţi din nou;

b) Te opreşti din ceartă şi taci;

c) Spui că-ţi pare rău şi îi ceri şi prietenului tău să-şi ceară scuze;

d) Vă opriţi puţin pentru a vă linişti şi apoi fiecare pe rând spune ceea ce gândeşte despre problemă.

8. La sfârşit de an şcolar se organizează o serbare. Închipuie-ţi că tu eşti conducătorul unui grup de elevi şi vreţi să compuneţi o scenă hazlie. Cum faci?

a) Îţi faci un orar şi acorzi un timp pentru fiecare amănunt;

b) Propui să vă întâlniţi după ore şi să vă cunoaşteţi mai bine;

c) Îi ceri separat fiecărui copil să vină cu idei;

d) Vă strângeţi toţi în grup şi tu îi încurajezi pe ceilalţi să propună diverse variante.

9. Imaginează-ţi că ai un frate de trei ani care întotdeauna a fost foarte timid şi puţin înfricoşat de locurile şi oamenii străini. Ce atitudine ai faţă de el?

a) Accepţi că are un comportament timid şi cauţi să-l protejezi de situaţii care pot să-l tulbure;

b) Îl prezinţi unui medic cerându-i un sfat;

c) Îl duci cu bună ştiinţă în faţa oamenilor străini şi în locuri necunoscute astfel încât să-şi poată înfrânge frica;

d) Faci cu el o serie permanentă de jocuri şi competiţii uşor de realizat cre îl vor învăţa că poate intra în legătură cu oamenii şi poate umbla prin locuri noi.

10. Imaginează-ţi că-ţi place foarte mult desenul. Începi să te pregăteşti pentru a desena în timpul tău liber. Cum faci?

a) Te limiteză să desenezi doar o oră pe zi;

b) Alegi subiecte de desen mai grele care să-ţi stimuleze imaginaţia;

c) Desenezi doar când ai chef;

d) Alegi subiecte de desenat pe care ştii să le faci.

Bibliografie:

Bonchiș, E. (1999); Metoda predării psihologiei în liceu. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea.

Jinga, I. (2008); Manual de pedagogie. Editura All, București.

Lupșa, E.; Bratu, V. (2005); Manual de psihologie. Editura Corvin, Deva.

Zlate, M. - coord.- (2005); Psihologie: manual pentru clasa a X-a. Editura Aramis, București.