De-a lungul anilor de studiu academic, am descoperit ca eleve că nu ne-au atras prea mult încercările unor dascăli de a ne „turna” în cap anumite concepte gata mestecate, că i-am respectat mai mult și am învățat mai mult sub bagheta celor care au știut să ne canalizeze curiozitatea și motivația de a învăța folosind ceea ce acum identificăm drept model de instruire empiriocentric.
Așa se face că, drept model principal de instruire, a fost ales modelul empiriocentric deoarece abordează euristic situaţia de instruire, pornind de la cunoscut la ceea ce trebuie descoperit și, în plus, pune accent pe „a învăța să înveți”.
Familiarizând elevii cu logica investigaţiei ştiinţifice, cu tehnicile de cercetare, modelul empiriocentric încurajează experimentarea în vederea cunoaşterii şi permite folosirea în procesul de instruire a învăţării prin descoperire și prin rezolvarea de probleme. În interiorul acestui model învăţarea nu este preponderent cognitiva, cât mai ales orientata pe experienţele subiectului – acţionale, afective, individuale şi sociale. Elevii se autoevaluează şi îşi concep noi probleme de învăţare.
Pentru a răspunde exigențelor programei școlare, se va face apel și la metode specifice modelelor socio-critic și logocentric.
Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii bazat pe acţiunea în grup a elevului care statuează organizarea socială a învăţării deşi, din punct de vedere psihologic, învăţarea este individuală. Apelăm la acest model considerând critică pentru această perioadă dezvoltarea abilității adolescentului de a se integra într-un grup. De altfel, maturizarea socială (dezvoltarea abilității de a fi un membru activ al societății) este, conform lui R. Havighurst, una dintre sarcinile de dezvoltare specifice acestui stadiu din viața individului.
Modelul logocentric, chiar dacă uneori arid și presupunând o anumită pasivitate din partea elevului, este necesar pentru definirea unor concepte noi și pentru dezvoltarea unui limbaj specific psihologiei. Avantajele modelului constau în faptul ca se poate transmite un volum mare de cunoştinţe într-un timp relativ redus la un număr foarte mare de elevi. De asemenea, permite achiziţii ale unor valori care nu pot fi transmise decât prin acest canal de comunicare (J. Bruner spunea ca valorile culturii nu se descoperă, ci se transmit).
