marți, 22 noiembrie 2011

MODELE DE INSTRUIRE

De-a lungul anilor de studiu academic, am descoperit ca eleve că nu ne-au atras prea mult încercările unor dascăli de a ne „turna” în cap anumite concepte gata mestecate, că i-am respectat mai mult și am învățat mai mult sub bagheta celor care au știut să ne canalizeze curiozitatea și motivația de a învăța folosind ceea ce acum identificăm drept model de instruire empiriocentric.

Așa se face că, drept model principal de instruire, a fost ales modelul empiriocentric deoarece abordează euristic situaţia de instruire, pornind de la cunoscut la ceea ce trebuie descoperit și, în plus, pune accent pe „a învăța să înveți”.

Familiarizând elevii cu logica investigaţiei ştiinţifice, cu tehnicile de cercetare, modelul empiriocentric încurajează experimentarea în vederea cunoaşterii şi permite folosirea în procesul de instruire a învăţării prin descoperire și prin rezolvarea de probleme. În interiorul acestui model învăţarea nu este preponderent cognitiva, cât mai ales orientata pe experienţele subiectului – acţionale, afective, individuale şi sociale. Elevii se autoevaluează şi îşi concep noi probleme de învăţare.  

Pentru a răspunde exigențelor programei școlare, se va face apel și la metode specifice modelelor socio-critic și logocentric.

Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii bazat pe acţiunea în grup a elevului care statuează organizarea socială a învăţării deşi, din punct de vedere psihologic, învăţarea este individuală. Apelăm la acest model considerând critică pentru această perioadă dezvoltarea abilității adolescentului de a se integra într-un grup. De altfel, maturizarea socială (dezvoltarea abilității de a fi un membru activ al societății) este, conform lui R. Havighurst, una dintre sarcinile de dezvoltare specifice acestui stadiu din viața individului.
Modelul logocentric, chiar dacă uneori arid și presupunând o anumită pasivitate din partea elevului, este necesar pentru definirea unor concepte noi și pentru dezvoltarea unui limbaj specific psihologiei. Avantajele modelului constau în faptul ca se poate transmite un volum mare de cunoştinţe într-un timp relativ redus la un număr foarte mare de elevi. De asemenea, permite achiziţii ale unor valori care nu pot fi transmise decât prin acest canal de comunicare (J. Bruner spunea ca valorile culturii nu se descoperă, ci se transmit).

COMPETENŢE SPECIFICE PENTRU UNITATEA DE ÎNVĂȚARE



COMPETENȚE SPECIFICE
CONȚINUTURI
TRUNCHI COMUN
CURICULUM DIFERENȚIAT
1.3. Caracterizarea principalelor dimensiuni ale personalităţii
2.3. Analizarea profilului propriei personalităţi şi a personalităţii celorlalţi
3.2. Exemplificarea, prin cooperare cu ceilalţi, a unor trăsături ale personalităţii necesare reuşitei în activitate
4.2. Analizarea posibilităţilor de dezvoltare personală din perspectiva cunoştinţelor de psihologie
5.1. Caracterizarea profilului unui participant responsabil şi eficient la luarea deciziilor în comunitate
Structura şi dezvoltarea
personalităţii
·         Caracterizarea generală a personalităţii
·         Temperamentul
·         Aptitudinile
*Inteligenţa ca aptitudine generală
·         Caracterul
·         Creativitatea
*Individ – persoană – personalitate
*Inteligenţe multiple
§  Diferenţe individuale în manifestarea personalităţii
§  Etape în dezvoltarea personalităţii (copilăria, adolescenţa, maturitatea, bătrâneţea)

PARADIGMA DE PREDARE: PARADIGMA INTERPRETATIV-SIMBOLICĂ, CU ELEMENTE DIN CEA SOCIO-CRITICĂ


ARGUMENTAREA ALEGERII PARADIGMEI

Conform Programei școlare în vigoare:
„Studiul Psihologiei în liceu, alături de studiul celorlalte ştiinţe sociale, îşi propune formarea personalităţii autonome şi creative în vederea dezvoltării libere şi armonioase a persoanei. Pentru ca un tânăr să răspundă adecvat unor realităţi în schimbare, el trebuie să dispună nu doar de o solidă pregătire profesională, ci şi de competenţele proprii gândirii critice, de capacitatea de inserţie socială activă, precum şi de un set de atitudini şi valori personalizate; el trebuie să posede motivaţia şi disponibilitatea de a reacţiona pozitiv la schimbare – ca premisă a dezvoltării personale. În acest orizont de aşteptare, cunoaşterea de sine şi a celorlalţi devine esenţială.

Disciplina contribuie la formarea progresivă a competenţelor - cheie stabilite de către Comisia Europeană, îndeosebi în ceea ce priveşte:
-           competenţele interpersonale, interculturale şi sociale;
-           a învăţa să înveţe;
-           comunicarea în limba maternă.”
Pornind de la aceste considerente, dintre cele trei paradigme educaționale considerate clasice (tehnologică, interpretativ-simbolică, socio-critică) a fost aleasă ca paradigmă de predare dominată paradigma socio-critică deoarece aceasta privește elevul ca ființă socială și se pune accent pe relații și pe interacțiuni.

Se vor folosi, de asemenea, elemente ale paradigmei interpretativ-simbolică deoarece simbolică pune accent pe învățare ca „proces” ce urmărește dobândirea unor competențe, nu doar acumulare unor cunoștințe (ca paradigma tehnologică, ce pune accent pe obținerea unor „produse” – fie ele rezultate măsurabile prin notele acordate elevilor sau comportamente observabile la aceștia).

luni, 21 noiembrie 2011

DESCRIERE PROIECT

AN 2 FPSE PSIHOLOGIE ID – MODUL PSIHOPEDAGOGIE


PROIECTAREA UNEI SERII DE TREI LECȚII DIN CADRUL UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚARE DIN MANUALUL DE PSIHOLOGIE PENTRU CLASA A X-A


PROIECT REALIZAT PENTRU DISCIPLINA PEDAGOGIE DE:
Adriana Iacov (Nicolae),
Mihaela Cezara Grăjdeanu,
Georgeta Ene (Podiuc),
Luminița Dascălu (Manea),
Mihaela Budui

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT: PSIHOLOGIE
CLASA: A X-A
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: STRUCTURA ŞI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

Pentru acest proiect studențesc la disciplina „Pedagogie” a fost aleasă această temă deoarece s-a considerat că înțelegerea structurii și dezvoltării personalității ar putea avea o contribuție decisivă la dezvoltarea tinerilor elevi, de vreme ce aceștia se află într-o etapă de vârstă caracterizată de eforturile individului de se defini ca persoană și a-și cristaliza personalitatea.
Deoarece trebuie să ne limităm la trei ore de predare, vom lua în considerație întocmirea a trei proiecte de lecție:

LECȚIA 1: PERSONALITATE ȘI TEMPERAMENT

LECȚIA 2: APTITUDINILE. INTELIGENȚA CA APTITUDINE GENERALĂ

LECȚIA 3: CREATIVITATEA