Aptitudinile - Inteligenta ca aptitudine generala

OBIECTUL DE INVATAMANT: PSIHOLOGIE

CLASA: a X-a

SUBIECTUL: APTITUDINI - Inteligenta ca aptitudine generala

TIPUL LECTIEI: de transmitere si insusire de noi cunostinte

Schema conceptuală a proiectării didactice

DE CE VOI FACE? → CE VOI FACE? → CU CE VOI FACE? → CUM VOI FACE? → CÂT S-A FĂCUT/REALIZAT?

      ↓                                          ↓                                     ↓                                 ↓                                          ↓

IDENTIFICAREA

OBIECTIVELOR   →     SELECTAREA        →      ANALIZA     →     DETERMINAREA          →   STABILIREA

/COMPETENŢELOR    CONŢINUTURILOR       RESURSELOR         ACTIVITĂŢILOR       INSTRUMENTELOR

                                         DE ÎNVĂŢARE                                                                                      DE EVALUARE

A. DE CE VOI FACE CEEA CE VOI FACE? (Identificarea obiectivelor/competențelor)

Competenţe generale ale disciplinei Psihologie pentru clasa a X-a:

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor decunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală

2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii – problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri

4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare

5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţii

Obiective operaţíonale ale lecției Aptitudinile - Inteligența ca aptitudine generală

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

Oo₁: Să definească în mod propriu şi original conceptele de aptitudine și inteligență;

Oo₂: Să identifice principalele caracteristici ale aptitudinilor;

Oo₃: Să explice ce este nativ şi dobândit în formarea aptitudinilor;

Oo₄: Să clasifice aptitudinile în funcție de caracteristicile acestora;

Oo₅: Să identifice diferențele dintre termenii aptitudine, capacitate, talent, geniu, inteligență;

Oo₆: Să argumenteze importanța aptitudinilor în alegerea traseului profesional;

Oo₇: Să recunoască la propria persoană cel puţin o aptitudine;

Oo₈: Să precizeze cel puţin un mod în care ar putea să o valorifice;

Oo₉: Să definească conceptul de inteligență ca aptitudine generală;

Oo₁₀: Să explice teoria inteligentelor multiple;

B. CE VOI FACE? (SELECTAREA CONȚINUTURILOR DE ÎNVĂȚARE)

Împreună cu elevii voi căuta să răspund întrebărilor:

Ce sunt aptitudinile? Ce înțelegeți prin termenul de „aptitudine”?

Care sunt caracteristicile principale ale aptitudinilor?

Ce rol au ereditatea și mediul în dezvoltarea aptitudinilor?

Ce înseamnă „capacitate”? Ce înțelegeți prin termenul de „talent”?

Cum pot fi clasificate aptitudinile?

Care sunt activitățile pe care le îndepliniți cu cea mai mare plăcere? Sunt și cele în care aveți cel mai mare succes?

Ce aptitudini vă reprezintă? De ce este bine să ne cunoaștem aptitudinile?

Ce înțelegeți prin termenul de „inteligență”?

Cum putem să ne folosim de aceste informații în viața de zi cu zi?

APTITUDINILE - Care este harul tău? Spre ce simți chemare?

Definire şi caracterizare generală

Definiție 1: Aptitudinile reprezintă ansamblul de însuşiri de ordin instrumental-operaţional care diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a diferitelor activităţi şi, mai ales, în ceea ce priveşte randamentul cantitativ şi  calitativ al acestora.

Aptitudinile răspund întotdeauna la întrebarea „ ce poate să facă şi ce face” persoana în mod real în contextul diferitelor sarcini şi solicitări impuse de existenţa socială.

Definiție 2: Aptitudinile sunt însușiri sau sisteme de însușiri, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe și rezultate supramedii în activitate (cât de mult face și cât de bine face în raport cu alții).

Caracteristicile aptitudinilor

• nu orice însuşire este aptitudine, ci numai cea care favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate supramedii 
• aptitudinea diferenţiază indivizii între ei, elementul principal fiind randamentul (comportamentul eficient) cantitativ şi calitativ 
• nivelul de dezvoltare şi funcţionalitate a aptitudinilor poate fi evaluat după: rapiditate, volum, precizie, originalitate, eficienţă
• aptitudinile se deosebesc de alte componente ale personalităţii (cunoştinţe, priceperi, deprinderi)
• sunt un “aliaj” între ereditar şi dobândit (exerciţiu, efort, interes, mediu);
• aptitudinile sunt atât premise, cât şi rezultate ale învăţării;
• punerea în valoare a aptitudinilor şi obţinerea performanţelor în activitate sunt condiţionate de participarea altor componente ale personalităţii: motive, interese, scopuri, efort voluntar, perseverenţă.

Clasificarea  aptitudinilor

Există aptitudini generale (ce stau la baza eficienţei în orice domeniu: inteligenţa) şi aptitudini speciale (specifice pentru o anumită activitate: muzicale, sportive, tehnice, etc.); de asemenea, există aptitudini simple şi complexe, precum şi aptitudini senzorial-perceptive, psihomotorii sau intelectuale.

A) În funcţie de gradul de complexitate:

1. Aptitudini simple - o serie de însuşiri dezvoltate peste medie care permit desfăşurarea cu randament sporit a unor activităţi (sensibilitate kinestezică, acuitate vizuală, distribuţia atenţiei, forţa imaginaţiei, discriminarea culorilor)

2. Aptitudini complexe -  rezultă din îmbinarea şi organizarea specifică a unor aptitudini simple şi nu doar din însumarea acestora.

B) În funcţie de specificul activităţii solicitante:

1. Aptitudini speciale - necesare pentru desfăşurarea unei anumite forme de activitate  : aptitudini tehnice, aptitudini ştiinţifice, aptitudini artistice, aptitudini sportive, organizatorice, matematice, literare etc.

a. Aptitudinea pedagogică - tipul de aptitudine ce se manifestă în activitatea cadrelor didactice.

b. Aptitudini sportive:

- aptitudini sportive  generale - caracteristice oricărei activităţi sportive de educaţie fizică şi sport

- aptitudini sportive specifice - caracteristice practicării unei anumite ramuri de sport

c. Aptitudini tehnice

d. Aptitudini şcolare - determinate de inteligenţa generală, factorul verbal educaţional, motivaţie, atitudine, interes.

2. Aptitudini generale - sunt cele participă şi ajută la desfăşurarea cu succes a mai multor forme de activitate (inteligenţa, spiritul de observaţie) , ele se perfecţionează pe baza funcţionării şi dezvoltării aptitudinilor speciale.

Aptitudinile  pot  fi:

 - aptitudini mnezice: cel care reproduce fidel şi correct foarte multă informaţie

- aptitudini senzorial-perceptive: cei care reuşesc să identifice cu uşurinţă diferiţi stimuli

- aptitudini intelectuale: cei care rezolvă uşor şi într-o manieră originală diferite situaţii problematice

Aptitudinile ca formaţiuni psihice dinamice se află într-o continuă dezvoltare, în continuu proces de interacţiune și sistematizare.

Rolul eredităţii şi mediului în formarea şi dezvoltarea aptitudinilor

Când vorbim despre aptitudini, nu putem stabili cu precizie cât se datorează ereditarului şi cât s-a dobândit pe parcursul vieţii. Este posibil ca potenţial ereditar să nu fie valorificat decât parţial sau ca acest potenţial să fie depăşit şi compensat.

1. Aptitudinile sunt înnăscute

2. Aptitudinile sunt dobândite - un rol deosebit îl are activitatea de învăţare

3. Aptitudinile, deşi depind şi de ereditate, sunt influenţate în mare măsură de factorii de mediu şi de educaţie

4. Conform psihologiei moderne: interacţiunea factorilor ereditari şi a factorilor de mediu este foarte importantă. Factorii ereditari au rol de condiţionare a aptitudinilor şi nu de determinare, dotarea ereditară poate îngreuna sau uşura formarea aptitudinilor.

În psihologie folosim şi noţiunea de capacitate - aptitudinea plus câştigul ei în calitate, venit prin exerciţiu. (Fl. Ştefănescu Goangă).

Forma superioară de dezvoltare a aptitudinilor şi combinarea lor originală care asigură creaţia de valori noi şi originale - se numeşte talent.

Nivelul cel mai înalt de dezvoltare a aptitudinilor manifestat într-o activitate creatoare de importanţă istorică pentru viaţa societăţii şi progresu cunoaşterii - se numeşte geniu. Din punct de vedere statistic, dintre cei dotaţi cu aptitudini, mult mai puţini au talent şi foarte puţini devin geniali.

Aptitudinile şi succesul profesional

- aptitudinile favorizează obţinerea succesului profesional (nu în exclusivitate)

- aptitudinile se constituie în cerinţe obligatorii pentru exercitarea unor profesii. În acest sens se alcătuieşte psihograma  - document care cuprinde aptitudini pe care trebuie să le deţină cel care doreşte să aleagă o anumită profesie.

Dacă nu există capacităţile necesare putem vorbi de inaptitudini - ele constituie piedici serioase pentru practicarea profesiei (pot fi absolute - prezenţa lor împiedică fundamental buna desfăşurare a activităţilor şi relative - prezenţa lor nu împiedică în mod fundamental nici cantitatea, nici calitatea prestaţiilor).

Aptitudinile exprimă, în formă concentrată, atât experienţa acumulată de individ în procesul activităţii, cât şi moştenirea lui genetică. Se recunoaşte că procesul de formare a aptitudinilor include atât activitatea spontană inconştientă, cât şi activitatea conştientă de învăţare.

INTELIGENŢA

Este dimensiunea personalității ce favorizează adaptarea conduitei intelectuale, practice sau sociale la situați noi (volumul de informații, rapiditatea cu care răspunde la unele întrebări sau cu care rezolvă anumite sarcini, soluții pe care le propune în anumite situații, modul în care își adaptează conduita în funcție de cerințele unor împrejurări).

În limbajul comun, inteligența e sinonima cu gândirea. Se spune despre un om că este inteligent dacă se descurcă în orice situațtie, dacă îi vin repede ideile, dacă e sclipitor în orice domeniu, dacă rezolvă cu maximă rapiditate situațiile problematice, etc. Nu toate aceste sintagme definesc conceptul psihologic de inteligență.

            Au fost formulate o multitudine de teorii privitoare la inteligență, printre care:

• teoria bifactorială a inteligenței
• teoria multifactorială a inteligenței
• teoria genetică
• teoria inteligențelor multiple
• teoria inteligenței emoționale

 E. Thorndicke identifică 3 tipuri de inteligență:

• o inteligență abstractă sau conceptuală, caracterizată prin aptitudinea de a utiliza cuvintele și alte simboluri (scheme, formule, numere)
• o inteligență socială, care se referă la capacitatea de a stabili relații umane, contacte sociale, de a întelege comportamentul celorlalți;
• o inteligență practică, care presupune operarea eficientă cu aspectele concrete ale realității, cu obiectele materiale.

 E. Thorndicke arată că la baza inteligenței se afla o serie de „abilități primare”:

-    Comprehensiunea verbală: capacitatea de a întelege sensul cuvintelor;

- Fluența verbală: capacitatea de a se exprima rapid, de a rezolva anagrame, de a găsi rime;

- Factorul numeric: capacitatea de a socoti, de a lucra cu numere;

- Factorul spațial: capacitatea de a sesiza relațiile între formele spatiale, de a identifica forme prezentate in pozitii diferite;

- Factorul memorie: rapiditatea memorării, trăinicia păstrarii și fidelitatea reproducerii;

- Factorul percepție: spiritul de observație, sesizarea detaliilor, observarea asemănărilor și deosebirilor

-    Factorul raționament: capacitatea de a găsi regula generală, de a formula o idee comună, etc.

Științific, inteligența se măsoară cu ajutorul coeficientului de inteligență (QI). Acesta e un raport între vârsta mintală (numărul de probe rezolvate dintr-un test de inteligență) și vârsta cronologică a subiectului. După o scară folosită azi în întreaga lume, oameniii pot fi grupați în funcție de QI astfel:

- 0-25 – idiot

- 25-50 – imbecil

- 50-70 – debil mintal

- 70-80 – intelect de limită

- 80-100 – normal

- 100-120 – superior

- 120-140 – excepțional

- Peste 140 - supradotat

Teoria inteligențelor multiple, introdusă de H. Gardner, susține că există șapte forme ale inteligenței:

• lingvistică
• muzicală
• logica-matematică
• spațială
• kinestezică
• intrapersonală
• interpersonală

Teoria inteligenței emoționale, Peter Salovey si John Mayer, 1990, și dezvoltată de Daniel Goleman, 2008:

În ultimii ani s-a pus un accent sporit pe inteligența emotională (EQ), ca opus al inteligenței cognitive (IQ). Un scor ridicat la un test de inteligență măsoară doar capacitățile cognitive, de analiză, raționare și sinteză. Nu măsoară cât de plin de succes va fi individul respectiv, daca va avea o viață socială sănătoasă, dacă va suferi de tulburări emoționale sau dacă va deveni un criminal în serie.

Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a depista, înțelege și utiliza emoțiile, atât cele proprii, cât și ale altor persoane, cu scopul luării celor mai bune decizii și a obținerii unor rezultate deosebite la punerea lor în aplicare. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale este întotdeauna asociat cu existența unor relații trainice cu ceilalți, pe care putem conta atunci când ne confruntăm cu probleme care implică cooperarea acestora (dragoste, familie, grup de prieteni, lucrul în echipă).

Inteligența Emoțională face referire la nivelul de:

• cunoaștere de sine
• auto-control
• motivare
• empatie
• deprinderi sociale

Convingerile iraționale subminează inteligența emoțională, de aceea e vital ca ele sa fie depistate și corectate unde este cazul. Cercetătorii au convenit că există 11 convingeri iraționale majore, și anume:

• Oamenii au nevoie de aprobare și de dragoste de la toate persoanele pe care le consideră importante.
• Pentru a fi o persoană de valoare trebuie să fii perfect competent și adecvat în aproape tot ceea ce faci.
• Cei care îți greșesc trebuie să fie pedepsiți pentru greșelile lor. 
• Este groaznic dacă lucurile nu sunt așa cum ți-ai dori să fie.
• Tulburarea emoțioanala provine din presiunea exterioară și nu îmi pot controla/schimba sentimentele. 
• Ar trebui să îmi fie foarte frică de evenimentele incerte sau potențial periculoase. 
• Este mai ușor să eviți dificultățile vieții decât să le faci față. 
• Noi avem nevoie să fim dependenți de cineva mai puternic decât noi înșine. 
• Evenimente din trecutul nostru ne influențează prezentul, iar noi nu mai putem schimba nimic în legatură cu aceste evenimente. 
• Oamenii și lucrurile ar trebui să fie mai buni(e) decât sunt, iar așa cum sunt sunt groaznice. 
• Trebuie să existe o soluție perfectă la problemele mele.

Toate aceste convingeri duc la crearea unor standard imposibil de atins, care ulterior duc la apariția frustrărilor și care, la rândul lor, sunt terenul propice pentru dezvoltarea nevrozelor și depresiilor.

C. CU CE VOI FACE? (ANALIZA RESURSELOR)

Mijloace de instruire (fișe de lucru, fișe de test)

Fişa Descoperă-ţi vocaţia

Fișa cu Testul pentru Inteligență Emoțională

D. CUM VOI FACE? (DETERMINAREA ACTIVITĂȚILOR)

Ca metode vor fi folosite: conversația euristică, învățarea prin descoperire, exemplificarea, metoda „știu/vreau să știu/am învățat”, explicația didactică, lucrul în grup.

ŞTIU/ VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT

În cadrul activității de instruire se va apela la activități de tipuri diferite pentru a angaja în procesul de învățare mai multe tipuri de inteligenţă, pentru o înţelegere mai profundă a materialului.

„Ce ştiu despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 10 minute

În această etapă se va apela la cunoștințele generale și la creativitatea elevilor; astfel, vor fi scoase la suprafaţă informațiile şi deprinderile dobândite anterior, care vor permite ca noile conţinuturi să fie relaţionate pe fundamentul cunoştinţelor anterioare.

Elevii sunt întrebaţi ce ştiu deja despre aptitudini și despre inteligență.

Pentru a stimula interesul elevilor pentru subiect şi pentru a le orienta atenţia spre conţinut se începe prin adresarea unor întrebări deschise, la care elevii, chiar dacă nu știu răspunsurile concrete, pot să le deducă. Se scriu cuvintele „aptitudine” și „inteligență” pe tablă și pentru fiecare cuvânt în parte se discută, pe rând, cu clasa. Elevii sunt încurajați și conduși prin întrebări deschise să spună ce înțeleg prin cele două concepte. Această etapă de lucru le permite elevilor să realizeze conexiuni personale înainte de explorarea în detaliu a noilor conţinuturi.

Ca obiective, în această etapă se urmărește ca elevii să fie capabili să precizeze înțelesurile conceptelor de aptitudine și de inteligență (în limbaj comun).

„Ce vreau să ştiu despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 15 minute

În această etapă, elevii formulează întrebări referitoare la ceea ce ar dori să ştie despre aptitudine şi despre inteligență, iar profesorul notează şi răspunde.

Se va urmări atingerea următoarelor obiective:  [elevii să fie capabili]

            - Să identifice principalele caracteristici ale aptitudinilor;

            - Să clasifice aptitudinile;

- Să identifice diferențele dintre termenii aptitudine, capacitate, talent, geniu, inteligență;

            - Să explice rolul eredității și a mediului în dezvoltarea aptitudinilor;

            - Să definească inteligența;

„Ce am învățat despre aptitudini și inteligență?”

Timp estimat = 15 minute

Pentru această etapă, elevii primesc o fișă pe care va trebui să o completeze. Aceasta conține un mic text şi câteva întrebări:

Descoperă-ţi vocaţia - Sir Ken Robinson spune: ca să-ţi descoperi talentele ascunse şi să le valorifici ai nevoie de două aspecte şi de două condiţii. Cele două aspecte ale vocaţiei sunt: aptitudinea şi pasiunea. Cele două condiţii ale vocaţiei sunt: atitudinea şi oportunitatea.

- Ce aptitudini consideri că deţii?

- Ce ai putea face pentru a le valorifica mai bine?

- În ce meserie consideri că ţi-ar fi de folos?

- Dar pentru aceeaşi meserie, ce alte aptitudini ar fi necesare şi pe care simţi că nu le posezi?

După minutele acordate exerciţiului, se va discuta apoi în ce măsură fiecare elev consideră aptitudinile ca fiind un factor important în alegerea carierei. Totodată, elevii vor fi invitaţi să îşi descopere singuri aptitudinile şi vor fi provocaţi să argumenteze răspunsurile la întrebări. Acest mod de organizare permite şi lucrul individual (fiecare se gândeşte şi caută să ofere propria părere) şi interacţiuni (în etapa comparării rezultatelor), şi analizarea celorlalţi, şi autoanaliză.

Răspunsurile şi argumentele oferite ajută fiecare elev să îşi descopere punctele slabe şi punctele forte într-un mediu securizant, fără presiunea unor evaluări din partea profesorului sau a altor judecăţi din partea colegilor. Elevii vor experimenta o atmosfera degajată, în care doar se vor emite opinii şi se va discuta pe marginea lor.

Se va urmări atingerea următoarelor obiective:  [elevii să fie capabili]

- Să recunoască la propria persoană cel puţin o aptitudine;

- Să precizeze cel puţin un mod în care ar putea să o valorifice;

- Să argumenteze importanța aptitudinilor în alegerea traseului profesional;

E. CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA REALIZAT S-A REALIZAT? (STABILIREA INSTRUMENTELOR DE EVALUARE)

Evaluarea se va face preponderent frontal, prin observarea sistematică a elevilor în cadrul exercițiilor și evaluarea răspunsurilor la solicitările adresate. În acest mod, evaluarea va avea o componentă predominant stimulativă.

La sfârșitul lecției, se va propune elevilor un test de inteligență emoțională, care nu va fi corectat de profesor, ci va fi rezolvat și discutat în clasă, după ce elevii vor răspunde la el, astfel încât fiecare să-și puncteze testul și să descopere ce nivel de inteligență emoțională posedă.

Timp estimat = 10 minute

TEST DE INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ

Test pentru inteligenţa emoţională (varianta pentru copii)

Alege răspunsul care descrie cel mai bine reacţia ta la următoarele scenarii. Răspunde pe baza a ceea ce ai fi vrut să faci în realitate, nu cum crezi tu că trebuie să fie răspunsul.

1. Imaginează-ţi că te afli la ora de curs şi dintr-o dată pământul începe să se cutremure foarte puternic, cu un zgomot înspăimântător. Ce faci?

a) Continui să stai liniştit în bancă şi să citeşti lecţia din manual, dând puţină atenţie evenimentului, aşteptând ca acesta să înceteze curând;

b) Devii plin de grijă faţă de pericol urmărind profesorul şi asculţi cu atenţie instrucţiunile date de acesta;

c) Câte puţin din a) şi b)

d) N-am observat nimic.

2. Eşti în curtea şcolii în timpul recreaţiei. Unul dintre colegii tăi nu este acceptat în jocul celorlalţi şi începe să plângă. Ce faci?

a) Nu te bagi, îl laşi în pace;

b) Vorbeşti cu el şi încerci să-l ajuţi pe coleg;

c) Te duci la el (ea) şi îi spui să nu mai plângă

d) Îi dai o bomboană sau altceva care să-l facă să uite.

3. Imaginează-ţi că te afli în mijlocul ultimului semestru şi speri să obţii un premiu, dar ai descoperit că nu ai nota dorită la o materie, ci una mai mică decât cea la care te aşteptai. Ce faci?

a) Îţi faci un plan special pentru a îmbunătăţi nota, hotărându-te cum să-ţi urmezi planul;

b) Te hotărăşti să înveţi mai bine anul următor;

c) Îţi spui că nu te interesează materia respectivă şi te concentrezi asupra altor discipline unde notele tale sunt şi pot fi mai mari;

d) Mergi la profesor şi încerci să discuţi cu el în scopul obţinerii unei note mai bune.

4. Consideră că în lipsa profesorului eşti elevul responsabil cu disciplina în clasă. În urma unor acte de indisciplină zece elevi au fost deja avertizaţi cu scăderea notei la purtare şi eşti descurajat din cauza acestei situaţii. Ce faci?

a) Notezi numele elevilor indisciplinaţi şi predai lista profesorului a doua zi;

b) Consideri că nu-ţi poţi asuma această responsabilitate;

c) Încerci să discuţi cu elevii propunând soluţii pentru păstrarea disciplinei şi pentru îndreptarea situaţiei;

d) Doreşti să devii responsabil cu altceva.

5. Eşti anunţat că de mâine o să aveţi un nou coleg rrom. Surprinzi pe cineva spunând cuvinte urâte la adresa lui. Ce faci?

a) Nu-l iei în seamă considerând că este numai o glumă;

b) Îl chemi afară pe colegul răutăcios şi îl cerţi pentru fapta făcută;

c) Îi vorbeşti în prezenţa celorlaţi spunând că asemenea fapte sunt nepotrivite şi nu vor fi acceptate în clasa voastră;

d) Îţi sfătuieşti colegul să fie bun şi îngăduitor cu toţi colegii.

6. Te afli în recreaţia mare şi încerci să calmezi un coleg de clasă înfuriat pe un alt coleg care i-a pus piedică pe hol, riscând astfel să-i fractureze braţul. Ce faci?

a) Îi spui să-l ierte pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost o glumă;

b) Îi povesteşti o întâmplare hazlie şi încerci să-l distrezi;

c) Îi dai dreptate considerând, asemenea lui, că celălalt coleg s-a dat în spectacol;

d) Îi spui că ţi s-a întâmplat şi ţie ceva asemănător şi că te-ai simţit la fel de furios, dar după aceea ţi-ai dat seama că cel vinovat putea la rândul său să cadă şi să-ţi spargă capul.

7. Tu şi prietenul tău cel mai bun vă certaţi şi aproape că aţi ajuns să vă luaţi la bătaie. Care este cel mai bun lucru de făcut?

a) Faceţi o pauză de 20 minute şi apoi începeţi să discutaţi din nou;

b) Te opreşti din ceartă şi taci;

c) Spui că-ţi pare rău şi îi ceri şi prietenului tău să-şi ceară scuze;

d) Vă opriţi puţin pentru a vă linişti şi apoi fiecare pe rând spune ceea ce gândeşte despre problemă.

8. La sfârşit de an şcolar se organizează o serbare. Închipuie-ţi că tu eşti conducătorul unui grup de elevi şi vreţi să compuneţi o scenă hazlie. Cum faci?

a) Îţi faci un orar şi acorzi un timp pentru fiecare amănunt;

b) Propui să vă întâlniţi după ore şi să vă cunoaşteţi mai bine;

c) Îi ceri separat fiecărui copil să vină cu idei;

d) Vă strângeţi toţi în grup şi tu îi încurajezi pe ceilalţi să propună diverse variante.

9. Imaginează-ţi că ai un frate de trei ani care întotdeauna a fost foarte timid şi puţin înfricoşat de locurile şi oamenii străini. Ce atitudine ai faţă de el?

a) Accepţi că are un comportament timid şi cauţi să-l protejezi de situaţii care pot să-l tulbure;

b) Îl prezinţi unui medic cerându-i un sfat;

c) Îl duci cu bună ştiinţă în faţa oamenilor străini şi în locuri necunoscute astfel încât să-şi poată înfrânge frica;

d) Faci cu el o serie permanentă de jocuri şi competiţii uşor de realizat cre îl vor învăţa că poate intra în legătură cu oamenii şi poate umbla prin locuri noi.

10. Imaginează-ţi că-ţi place foarte mult desenul. Începi să te pregăteşti pentru a desena în timpul tău liber. Cum faci?

a) Te limiteză să desenezi doar o oră pe zi;

b) Alegi subiecte de desen mai grele care să-ţi stimuleze imaginaţia;

c) Desenezi doar când ai chef;

d) Alegi subiecte de desenat pe care ştii să le faci.

Bibliografie:

Bonchiș, E. (1999); Metoda predării psihologiei în liceu. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea.

Jinga, I. (2008); Manual de pedagogie. Editura All, București.

Lupșa, E.; Bratu, V. (2005); Manual de psihologie. Editura Corvin, Deva.

Zlate, M. - coord.- (2005); Psihologie: manual pentru clasa a X-a. Editura Aramis, București.